DESPRE NOI

Aici aflii informații despre echipa noastră și evoluția noastră


Despre noi

Parcursul nostru

Începutul


La finalul lui 2018, am decis să intrăm în piața serviciilor de cazare, lansând primul nostru apartament de închiriat în orașul Timișoara. Pe măsură ce am văzut cererea din ce în ce mai mare, am realizat potențialul de a transforma proprietățile în surse de venit profitabile și de a oferi clienților noștri experiențe de neuitat.


Aprilie 2020 - Prima provocare majoră


De la primul nostru apartament administrat, am reușit să ajungem la un număr de 17 apartamente în doar un an, înainte de a întâmpina cea mai mare provocare până în acel moment: pandemia de COVID-19. În contextul în care restricțiile au stopat temporar fluxul de călători, sectorul nostru a fost puternic afectat. Cu toate acestea, am continuat să gestionăm cu succes cele mai bune 4 apartamente, demonstrând reziliență și adaptabilitate în fața unei situații fără precedent.


Septembrie 2022 - 80 de Apartamente


În momentul în care am observat o revenire treptată a călătoriilor, am accelerat expansiunea afacerii noastre. Până în 2022, ne mândrim cu un portofoliu de peste 80 de apartamente de închiriat în Timișoara. Această creștere rapidă ne-a consolidat poziția ca una dintre principalele companii de management al proprietăților în regim hotelier din zona noastră.


Octombrie 2023 - Extinderea în Brașov


În toamna anului 2023, ne-am consolidat prezența și în cel de-al doilea oraș important din România, Brașov, lansând primele 10 apartamente dintr-o serie planificată pentru viitor. Această mișcare strategică reprezintă un pas important în strategia noastră de expansiune pe termen lung.

Experiență vastă

Experiență de 6 ani - Profitați de cei 6 ani de experiență pe care îi avem în administrarea proprietăților în regim hotelier.

Folosim tehnologia de top în domeniu

Tehnologie și Inovație - Furnizăm soluții moderne, bazate pe tehnologie, pentru o gestionare eficientă și profitabilă a proprietății dumneavoastră.

Am învățat să creștem

Peste 100 de proprietăți gestionate - Administrăm peste 100 de unități de cazare, asigurându-ne că fiecare proprietate este administrată la cele mai înalte standarde.

Echipa noastră


Participăm cele mai mari conferințe internaționale

  • GuestyVal 2023, Tel Aviv, Israel

    Tel Aviv, Israel 2023

    Guestyval a reunit cele mai importante companii de administrare a proprietăților din industrie, furnizorii de servicii și toți cei care au nevoie de acestea.

  • SCALE Short-Term Rental Conference 2023, Barcelona

    SCALE este brandul global din spatele evenimentelor de top de închiriere pe termen scurt pentru administratorii de proprietăți profesioniști.

  • Vacation Rental World Summit 2023, Barcelona

    Describe the item or answer the question so that site visitors who are interested get more information. You can emphasize this text with bullets, italics or bold, and add links.
  • VRWS 2024, Porto, Portugalia

    Describe the item or answer the question so that site visitors who are interested get more information. You can emphasize this text with bullets, italics or bold, and add links.
  • SCALE Eastern Europe 2025, Sofia, Bulgaria

    SCALE a sosit pentru prima dată în Europa de Est pentru o conferință dedicată gazdelor și managerilor de unități pentru închiriere pe termen scurt.

  • GuestyVal 2025, New Mexico, Mexic

    Acest eveniment unic va reuni cele mai importante companii de Property Management în regim hotelier din lume pentru a distribui cele mai noi informații.

Serviciile noastre - Cu ce te ajutăm?

Evaluare și pregătire a proprietății

  • Consultanță personalizată: Evaluăm potențialul proprietății dvs. și vă oferim recomandări pentru a maximiza atractivitatea acesteia.
  • Design interior și amenajare: Colaborăm cu specialiști pentru a crea un spațiu primitor și funcțional, care să atragă oaspeți și să genereze recenzii pozitive.


Marketing și promovare

  • Listare pe platforme multiple: Promovăm proprietatea pe Airbnb, Booking.com, Expedia, VRBO, și altele, pentru a asigura o vizibilitate maximă.
  • Fotografii profesionale: Realizăm ședințe foto profesionale pentru a evidenția punctele forte ale proprietății.
  • Optimizare anunțuri: Scriem descrieri captivante și optimizăm anunțurile pentru a atrage mai mulți oaspeți.



Listează-ți proprietatea pe Airbnb cu noi

Gestionarea rezervărilor și comunicare cu oaspeții

  • Suport clienți: Răspundem prompt la toate mesajele și solicitările oaspeților, asigurând o comunicare eficientă și profesională.
  • Selecție atentă a oaspeților: Verificăm profilurile și recenziile oaspeților pentru a vă proteja proprietatea.


Curățenie și întreținere

  • Servicii profesionale de curățenie: Echipa noastră se asigură că proprietatea este impecabilă după fiecare sejur.
  • Mentenanță preventivă: Monitorizăm starea proprietății și intervenim prompt pentru a rezolva orice problemă tehnică.


Hai să colaborăm!

Administrare financiară

  • Stabilirea prețurilor dinamice: Utilizăm algoritmi inteligenți pentru a ajusta tarifele în funcție de cerere, evenimente locale și sezonalitate.
  • Colectarea plăților: Gestionăm toate tranzacțiile financiare și vă transferăm veniturile lunar.
  • Raportare transparentă: Vă oferim acces la rapoarte detaliate privind rezervările, veniturile și feedback-ul oaspeților.